8+1 drumuri de munte din Romania pe care trebuie să conduci vara aceasta

Categories Idei de roadtrip, Utile

N-am facut un clasament al celor mai frumoase drumuri pentru că suntem de părere că fiecare are farmecul lui și odată trecut pe acolo, cu siguranță nu vei putea spune c-ai ars benzina degeaba. Drumurile de genul acesta pot fi folosite ca destinații pentru excursiile de o zi sau de weekend dar pot fi folosite și atunci când mergi din A spre B și nu ești presat de elementul timp.

Transbucegi

Aproape de Valea Prahovei, e drumul pe care poți urca (aproape) până la Sfinxul și Babele pe platoul Bucegilor. Drumul se „înfundă” la un moment dat neavând o continuitate. Partea mai interesantă (prin gol alpin) are vreo 5km, restul fiind prin pădure. Ajunge până la cabana Peștera de unde se poate lua telecabina spre Babele.

Transalpina

Oficial cea mai înaltă șosea asfaltată din România, ajungând până la 2200m. Are cea mai lungă parte prin gol alpin dintre toate drumurile montane din România (~20km) dar peisajele nu sunt așa spectaculoase precum pe Transfăgărașan. Tot oficial drumul începe de la Sebeș până la Rânca dar partea cea mai interesantă (care îi dă numele de Transalpina) este între Obârșia Lotrului și Rânca, în rest fiind pădure.

Acum mulți ani am avut ocazia să „fac” porțiunea dintre Obârșia Lotrului și Rânca pe vremea când nu era încă asfaltată și aventura a fost una pe cinste. Câteva poze mai jos:

Transfăgarășan

Nu cel mai frumos drum din lume dar cu siguranță cel mai spectaculos din România. Dacă se urcă din direcția Argeș poate fi plictisitor pentru că se urcă mai mult de 1h doar prin pădure, în schimb din direcția Sibiu de la Bâlea Cascada în 20 min se poate ajunge până in vârf. Odată ajuns în varf, nu rata și trecerea prin cel mai lung tunel din Romania (de aproape 1km). E posibil să descoperi o vreme complet schimbată pe partea cealaltă a muntelui.

Pasul Tihuța

Nu e chiar drum de munte mai degraba printre munți. Nu este foarte înalt (ajunge până la 1200m), drumul dintre Vatra Dornei și Bistrița e asemănător ca peisaje cu Elveția.  Primăvara totul este verde, verde și iar verde. Un dezavantaj ar fi că e drumul cel mai folosit de către camioane pentru ruta Moldova-Transilvania dar cu puțină planificare sigur poți găsi o zi în care camioanele au restricții.

Transrarău

Transrarăul e un drum de aproape 25km care face legatura între Pojorâta și Chiril (jud. Suceava), recent asfaltat și modernizat care ajunge până la 1500m la cabana Rarău. Zona cabanei e una adăpostită de razele soarelui așa că puteți prinde zăpadă până în lunile de vară. Nicidecum turistic, între cele 2 localităti veți merge doar prin zone sălbatice.

DN1A (Ploiești – Brașov)

Varianta mai salbatică a mereu aglomeratului DN1, DN1A trece prin mai puține localități și e circulat și de către camioane dar asta nu e neaparat un minus. Faptul că drumul trece prin zone mai puțin populate și pline de verde îl face mai relaxant decât urbanul DN1.

Câmpina – Teșila – Comarnic (DN 101S)

Ideal dacă vrei să ajungi la Brașov dar nu te grăbești, cel mai probabil va lungi drumul cu vreo 2h și 40km. Partea cea mai spectaculoasă e destul de scurtă (3-4km) dar zona e pustie chiar și vara în sezonul concediilor și te poți bucura de peisaje în liniște.

Măcin – Horia (DN 22D)

Greu de spus că ar fi drum de munte dar chiar trece prin munții Dobrogei 🙂 Pe unele porțiuni peisajele aduc a vestul salbatic din America datorită reliefului și a pustietății.

Bonus! Clisura Dunării

Putin cunoscută drept zona montană, Clisura Dunarii cu ale sale Cazane Mari și Mici este una de neratat pentru orice pasionat de condus. Între localitățile Moldova Noua și Drobeta Turnu Severin, drumul șerpuieste odată cu Dunărea printre pereți mari de stâncă.  Singurul drum cu adevărat de coastă din Romania.

Așteptăm și de la voi drumuri de munte pe care le recomandați și de ce.

Ți-a plăcut ce ai citit?
Abonează-te și vei afla primul când avem un articol nou.
Ce mai aștepți?


Booking.com
Responsabil cu șofatul si găsit traseele cele mai puțin plictisitoare.
Experiență de ~250.000km la volan.

2 thoughts on “8+1 drumuri de munte din Romania pe care trebuie să conduci vara aceasta

  1. Salut,

    Ar mai fie de mentionat drumul dintre Focsani si Targu Secuiesc; Sovata – Gheorghieni – Cheile Bicazului – Piatra Neamt; Transursoaica; si de ce nu V. Jiului si V. Oltului (chiar daca nu sunt chiar drumuri de munte ci mai degraba printre munti).

    1. Pe focsani – targu secuiesc am fost anul asta si pe 15km e la limita pentru o masina mica.
      Mersi de „Transursoaica”, e pe lista spre Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *