Ce urmează? Planurile pentru 2018

Categories Jurnale de călătorie

Am luat o pauză în lunile de iarnă cu roadtrip-urile pentru că vremea urâtă pentru o lungă perioadă de timp chiar nu e prietenă cu ideea de roadtrip. Plus că nu e prea safe să pleci la drum cu mașina prin codurile portocalii sau roșii cum am avut în ultima iarnă.  În toată această perioadă moartă am avut timp să facem planul și să ne organizăm pentru ce urmează în materie de vacanță cu mașina în 2018.

Cipru

Am găsit un zbor cu Ryanair de 20e/persoană la jumătatea lui aprilie, perioada perfectă pentru călătorit și mai puțin pentru lenevit la plajă. Deja am închiriat o mașină (Suzuki Swift) și am împărțit cele 7 zile disponibile pe 3 regiuni. O premieră pentru noi o sa fie aici primul roadtrip într-o țară în care se conduce ca în Anglia. O să fie interesant 🙂

Rep. Moldova+Odessa

La sfârșit de mai tot pentru vreo o săptămână vom cutreiera Rep. Moldova + Odessa (Ucraina). Din ce am citit până acum drumurile nu par a fi cele mai bune în țara vecină dar nu vedem asta ca o problemă prea mare.

Romania

Prin august vrem să descoperim niște locuri mai sălbatice de prin țară, mai ales din zona de sud vest. În special zona Cheile Nerei/Semenic.

Sudul Italiei

Vacanța de vară să-i zic așa se va întâmpla în septembrie în Sicilia și vom pleca cu mașina din București (prin Grecia + ferry). Toată aventura va dura cam 3 saptamani pe o distanță de vreo 6000km.

Cam astea sunt cele mai importante din acest sezon. Bineînțeles că le vom documenta aici pe blog dar și în format video pe canalul nostru de YouTube.

Drumuri bune!

Ți-a plăcut ce ai citit?
Abonează-te și vei afla primul când avem un articol nou.
Ce mai aștepți?


Booking.com
Responsabil cu șofatul si găsit traseele cele mai puțin plictisitoare.
Experiență de ~250.000km la volan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *