Mănăstirile din nordul Moldovei cu mașina

Categories Idei de roadtrip, Jurnale de călătorie

Pare bătrânesc să dedici câteva zile pentru a vizita mănăstiri, însă dacă te gândești la ele din punct de vedere istoric și mai puțin din cel religios, sunt obiective turistice la fel de importante precum Cetatea Sighișoarei sau Sarmisegetuza. Mai nou, Bucovina a fost întrodusă în itinerariul unor companii de turism de lux de prin afară și sunt oameni care plătesc mii de dolari pentru a ajunge aici [sursa].

Anul acesta de Paște, ne-am hotarat să facem un roadtrip prin nordul Moldovei pentru a vizita cele mai populare mănăstiri din zonă. Am avut ceva dubii dacă perioada e una bună, având în vedere că la TV erau știri cum că turiștii au luat cu asalt pensiunile din nordul Moldovei, însă a fost ok, nici urmă de hoarde de turiști, probabil cei de care se vorbea la TV își petreceau timpul prin pensiuni.

Deși există trasee mult mai pitorești pentru a ajunge în nordul Moldovei din București, dacă sunteți limitați de timp și vreți să vă focusați strict pe zona Bucovinei, recomandăm varianta mai plictistisoare dar mai rapidă, clasicul E85/DN2. Nu e el autostradă, dar faptul că are câte o bandă și jumătate pe sens, ajută destul de mult.

Obiectivul primei zile ar fi ajungerea în Rădăuti. Asta înseamnă aproape 500km și vreo 7 ore de condus. În drum până acolo, fix pe marginea drumului se poate opri la Mausoleul de la Mărășești și la Hanu Ancuței (cel din povești).

Până a ajunge la cazare în Rădăuti, dacă tot ne duce drumul prin Suceava, e păcat să nu vizitam și Cetatea de Scaun a Sucevei, mai ales că e renovată recent și chiar arată a cetate, spre deosebire de altele unde doar zidurile mai stau în picioare.

 

În Rădăuți există variante de cazare pentru toate buzunarele, ca și raport calitate preț noi recomandăm Hotel Armonie 3*. Se poate merge încă din prima zi până la Putna și cazat la vreo pensiune  de pe acolo, dar nouă nu ne-a surâs ideea având în vedere că era Paștele și probabil multe erau pline deja.

Pentru a optimiza timpul și pentru a nu trece de mai multe ori prin același loc, vom începe cu vizitele de la cea mai din nord mănăstire, Putna, urmând să coboram spre sud trecând și pe la celelalte.

Din Rădăuti până la Putna sunt 30km așa că dacă nu ajungeți în Rădăuti prea târziu, puteți merge din prima zi direct la Putna. Noi așa am făcut, iar dupa 1h de plimbat prin curtea mănăstirii, am avut timp și de o oprire la Chilia lui Daniel Sihastru, la 1 km distanță de mănăstire.

În a 2-a zi, prima oprire a fost la mănăstirea Sucevița. Asemănătoare ca structura cu Putna, cum sunt de fapt toate de prin această zonă (pentru că sunt cam din aceeași perioadă), dar fiecare cu farmecul sau. Unele au grădini mai mari, altele mai mici, unele picturi mai bine păstrate, altele mai puțin.

Continuând pe aceeași vale, peisajul începe să fie mai pitoresc, apar dealuri și zone mai inalte. Undeva la 1000m altitudine se afla și un monument ridicat în cinstea drumarilor care au construit drumul pe care am venit. Popular e numit Palma, oficial e Monumentul Drumarilor.

După nicio 30 minute de mers, ne oprim pentru mănastirea Moldovița. Pustiu și aici, chiar nu-mi dau seama unde se duc toți acei turiști care își petrec Paștele în Bucovina.

Încă devreme, până la următoarea destinație, Voroneț, am preferat varianta mai lungă a traseului (prin Câmpulung Moldovenesc) și bine am făcut. Dovada, filmulețul de mai jos.

Mănăstirea Voroneț, fiind mai accesibilă și mai bine cunoscută (albastrul de Voroneț?), o găsim mai aglomerată decât celelalte. Din parcare până la intrarea în mănăstire, treci printr-un întreg bazar cu chinezării.

Voroneț se află foarte aproape de Gura Humorului, oraș în care se găsesc destul de multe posibilități de cazare, așadar asta ar fi prima opțiune pentru înnoptare. Un hotel cu un raport bun calitate-preț este Best Western 4*.

Cam asta a fost plimbarea noastră prin nordul Moldovei. Din Gura Humorului până în București mai sunt 450km, așa că am putut dormi până mai tarziu următoarea zi 🙂

PS: Mai există o salbă de mănăstiri în zona Târgu Neamț, dar despre ele într-un articol viitor.

Ți-a plăcut ce ai citit?
Abonează-te și vei afla primul când avem un articol nou.
Ce mai aștepți?


Booking.com
Responsabil cu șofatul si găsit traseele cele mai puțin plictisitoare.
Experiență de ~250.000km la volan.

2 thoughts on “Mănăstirile din nordul Moldovei cu mașina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *