Prin Grecia cu mașina (Lefkada -> Atena -> Meteora)

Categories Idei de roadtrip, Jurnale de călătorie

Grecia este fără îndoială cea mai vizitată destinație de vară din afară de către români. Principalele motive ar fi vremea mai stabilă decât în România, un raport calitate-preț al serviciilor mai bun și faptul că e o destinație semiexotică în care se poate ajunge ușor.

Mai sunt cateva zile până începe vara în mod oficial așa că nu e prea târziu să venim cu această recomandare de roadtrip ca o alternativă a vacanței de vară, legând cele 7 zile regulamentare de lenevit la plajă în Lefkada cu vizite la 2 obiective reprezentative pentru Grecia și anume Meteora și Atena cu al său Parthenon. E greu de înțeles de ce oamenii merg cu mașina 1000 de km către o destinație fără a profita de acest drum și pentru a vedea și alte obiective din zonă. Pentru planul pe care-l recomandăm aveți nevoie de vreo 14 zile (adică 10 zile de concediu) libere.

În Grecia am fost în diverse zone și insule și fiecare are farmecul ei, însă Lefkada mi se pare cea mai potrivită pentru a fi recomandată din punct de vedere value for money. Adică în alte locuri cu aceeași bani, nu poți cumpăra experiența de aici.

Drumul din Bucuresti până în Lefkada durează cam o zi lumina făcut dintr-o bucată și are ~1100km din care ~700 pe autostradă. În Grecia există o mare autostradă est-vest numită Egnatia Odos, care este contra cost si are zeci de tunele, unele de 4-5km. Drumul recomandat de Google Maps și GPS-uri vă va scoate de pe autostradă la un moment dat la Ioanina dar vă recomand să mergeti până în capăt la Igoumenitsa, apoi pe malul mării ultimii 100km.

Un alt hint ar fi să faceți plinul în ultima mare localitate din Bulgaria (Sandanski). Deasemenea loc bun de noapte intermediară în caz ca nu vreți să mergeți dintr-o bucată. Recomandare: Hotel Medite 4*, un hotel cu infinity pool.

Lefkada e o insulă muntoasă legata printr-un mic pod de continent (pod care se ridică pentru 10 minute la fiecare oră fixă) și cu cel puțin câte o plaja diferită pentru fiecare zi de stat acolo. Are cam 40km de la nord la sud așa că oriunde ai sta, drumul până la plajă cu mașina e de maxim 30-40min. Iar plajele …

De reținut că plajele cele mai interesante sunt pe partea de vest a insulei iar cazare puteți găsi pe Booking în mai toate stațiunile. Nu veți găsi hoteluri turn sau resorturi ci clădiri mici administrate în mare parte de familii. Cele mai animate faleze noaptea sunt în Vasiliki, Nidri și Lefkada Town.

Drumurile din interiorul insulei sunt pustii, destul de înguste dar cu priveliști inedite la tot pasul.

După 7 zile de plajă, următorul obiectiv ar fi capitala Greciei, Atena. Distanța este de 360km din care doar ~150 pe autostradă. La Patra se trece pe un pod de vreo 3km care costă ~25e traversarea. De la Patra spre Corint autostrada era în construcție când am fost noi dar ce mi s-a parut interesant a fost că deja erau ghișee care încasau bani pentru autostradă 🙂

În apropiere de Corint autostrada trece peste canalul cu același nume dar din pacate nu e nicio parcare în zonă pentru a opri.

În Atena musai 2 nopti de cazare. Prima că sunteți obosiți după drum iar a doua pentru că sunteti obosiți după toată ziua de umblat la obiectivele turistice. Cazare se poate alege aici după buget.

Ziua următoarea e dedicată în întregime obiectivelor turistice. Ca o mică recomandare, lăsați dealul Acropole cu al său Parthenon, ultimul pe listă pentru a putea prinde apusul acolo. Vara poate fi extrem de cald la mijlocul zilei.

Următoarea zi recomandăm plecarea devreme pentru a putea ajunge și vizita Meteora în jurul pranzului. Sunt 360km până acolo, majoritatea pe autostrada așa ca drumul dureaza în jur de 4h.

Spuneam să plecați de dimineață din Atena pentru că odata vizitată Meteora, în aceeași zi drumul continuă până la Metsovo la 1h distanță (adică ajungeți iar la autostrada Egnatia Odos pe care ați mers spre Lefkada). Metsovo e un oras linișit, de munte cu casă de piatră, străzi înguste și un super view.

Pentru cazare recomandăm acest boutique hotel cu un design foarte misto.

 

Din Metsovo la București sunt 900 km care pot fi făcuți cu o noapte intermediară la jumătatea distanței și anume în Sofia, Bulgaria.

Ți-a plăcut ce ai citit?
Abonează-te și vei afla primul când avem un articol nou.
Ce mai aștepți?


Responsabil cu șofatul si găsit traseele cele mai puțin plictisitoare.
Experiență de ~250.000km la volan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *