Cum era „Transalpina” înainte de modernizare
Categories Jurnale de călătorie
Acum aproape 10 ani erau la moda forumurile, cel mai mare și mai divers fiind Softpedia cu 5000 oameni online în orice moment. Printre orice subiect de discuție îți trece prin minte, bineințeles că era unul și dedicat pasionaților de mașini. Și la un moment dat cineva a venit cu ideea să ne întâlnim și să traversăm Transalpina de la Obârșia Lotrului către Rânca.
În acele vremuri, drumul era cunoscut doar de oamenii locului, nu era asfaltat și chiar închis circulației publice. Dar asta nu ne-a oprit. Țin minte că au confirmat vreo 4 persoane că vor fi lângă binecunoscutul indicator într-o sâmbătă la ora 12:00.
Am plecat dis de dimineață din București că sa fiu la ora 12 la locul stabilit, la 300km distanță. Bineînteles că din 4 mașini confirmate a venit una singura, o Dacie papuc roșie cu număr de Alba. Pentru cine nu știe Transalpina începe la Lacul Oașa (înspre Sebeș) și se termină la Rânca. Atunci când s-a început modernizarea drumului, s-a început dinspre Sebeș iar în perioada despre care vă povestesc, asfaltarea ajunsese fix la Obarșia Lotrului, așadar totul înca era salbatic pe partea cea mai spectaculoasă a traseului până la Rânca.
Habar nu aveam cum arată drumul, eram relaxat știind că are doar 30km și că n-are cum să ne prindă noaptea pe acolo. Într-un final ne-a luat cam 4h cu pauze destul de multe pentru poze și ajutat la trecut hopuri.
Pe prima panta după plecare am dat de 2 Dacii 1310 (destul de vintage chiar și pentru acum 10 ani) cu 2 familii care erau în concediu și care mergeau în aceeasi direcție cu noi. Am hotărât să mergem în grup în caz că întâmpinăm probleme pe traseu și oricum nu ne grăbeam nicaieri.
Cum spuneam, am avut ceva emotii în unele locuri, ori din cauză că drumul era format din bucăți de stânca ori că erau mici pâraie care traversau drumul și atunci trebuia să punem bolovani ca să putem trece.
Famiile cu Daciile erau tare amuzante pentru că erau genul de români care se pricep la toate și deobicei ei faceau planul de traversare. O singură data i-am ignorat când pe o pantă destul de abrupta era drumul foarte găurit și s-au gândit să urce pe iarba de lânga. Și după ce a urcat o Dacie trei sferturi de pantă, a început să o ia la vale cu spatele indiferent cât de tare iși doreau să meargă înainte.
Într-un final am ajuns cu bine la Rânca, ne-am luat la revedere și-am ajuns noaptea târziu înapoi în București.
O să revin cu un articol dedicat Transalpinei din ziua de astăzi. Nu uita să te abonezi în formularul de mai jos.
